Consilierea familiei sau terapia familiala se adreseaza problemelor pe care oamenii le au in contextul relatiilor cu membrii familiei sau cu persoanele semnificative din vietile lor. Focusul terapiei familiale este asupra interactiunii dintre membrii familiei, calitatii relatiilor din familie si asupra aspectelor variate ale dezvoltarii.

Dintre scopurile terapiei familiale enumeram: imbunatatirea functionarii familiei ca sistem la diferite niveluri de functionare, dezvoltarea emotiei si a intelegerii nevoilor emotionale ale membrilor familiei, facilitatea gestionarii conflictelor/ diverselor situatii problematice si abilitatilor de adaptare.

Cine poate beneficia de consiliere familiala?

Familia poate fi atat o sursa importanta de suport pentru oameni cat si o sursa de stres, neintelegeri si suferinta. Asadar consilierea familiala are ca scop principal dezvoltarea abilitatii membrilor de a-si oferi suport unul celuilalt. Folosindu-si intr-un mod eficient si suportiv toate resursele, membrii familiei pot gestiona cu o mai mare usurinta evenimentele de tranzitie ce apar in diferite stadii de viata ori in situatii stresante precum imbolnavirea, decesul unui membru al familiei.

Consilierea familiei este benefica atat in perioade de criza cat si in problemele persistente.

Posibile situatii in care puteti solicita consiliere familiala:

  • confruntarea cu schimbari in viata de familie (nasterea unui copil,  separare, mutarea domiciliului/scolii, deces, imbolnaviri)
  • probleme de sanatate/afectiuni psihosomatice
  • notiuni de parenting, educatia copilului in familie
  • experiente traumatice (abuz fizic/psihic/emotional)
  • comunicare defectuoasa intre membrii familiei
  • gestionarea problemelor maritale (certuri intre soti, separare, abuz)

O sedinta de consiliere familie dureaza intre 50 – 75 minute. Pret 100 Ron.